de ce mi-am făcut blog

Nicidecum pentru a ţine un jurnal al starilor mele intime. Nici măcar pentru a mă automotiva să scriu mai mult. Pur şi simplu pentru feedback! Înainte să-ţi iasă un volum nu poţi aspira la luxul unei cronici. Publicatul în reviste e ok, ştii că probabil te citeşte cineva, dar de-aici încolo (ce cred oamenii ăia) e un exerciţiu de imaginaţie. Pînă anul trecut era un cenaclu unde puteam auzi nişte comentarii pe marginea textelor mele. Sînt în continuare cîţiva prieteni care-mi spun ce cred despre ele – e foarte important dar, cum să spun, îmi sînt prieteni.

De-asta am făcut blogul. Nu l-am prea promovat, aşteptînd să devină mai consistent. Intră totuşi oameni (am o statistică care-mi arată asta), şi-aş vrea să ştie toţi că mă interesează al dracului de mult părerea lor! Comentariile postate au un mare avantaj asupra discuţiilor la o bere: le pot accesa în mod repetat, în momente şi stări diferite, aşa că mă ajută mai mult. Mă ajută să-mi dau seama pe unde sînt: dacă scriitura mea evoluează, dacă temele mele au vreo rezonanţă etc. Mă interesează toate părerile şi dacă cineva renunţă la a le exprima pentru că “nu stăpîneşte limbajul adecvat” sau din alte frici absurde e mare păcat! Dacă-mi doream doar părerile unor literaţi ştiam unde să le caut – aş fi fost însă, literar vorbind, un om mort.

So write motherfuckers, and I’ll read!