duminicile

Întinde mîna şi opreşte alarma telefonului, apoi se ridică şi iese din cameră. Celălalt a deschis ochii dar rămîne în pat, încercînd să mai fure cîteva minute. Se scoală abia cînd simte mirosul cafelei şi merge buimac la toaletă. Apoi îşi toarnă în ceaşcă, pune o linguriţă de zahăr, lapte. Beau în linişte, privind pe fereastră – în dreapta, pe deal, crucea de la Belvedere sclipeşte în soare, în partea cealaltă o ceaţă uşoară stăruie deasupra Someşului. Se-mbracă pe rînd, fără chef, mai fumează cîte-o ţigară la ultima gură de cafea. În cele din urmă pornesc. Afară e răcoare dar aerul e limpede şi strălucitor – o zi frumoasă de octombrie, total nepotrivită cu sictirul lor. O zi perfectă pentru pescuit. Pînă la gară merg pe jos, n-are rost să aştepte treamvaiul.

Mă trezesc transpirat, pe nişte aşternuturi jilave. Paravanele de pînză din jurul patului filtrează o lumină blîndă iar ventilatorul suspendat de tavan face să adie un aer de seră. Femeia doarme alături, întoarsă cu spatele. Pielea ei e uscată şi netedă, de culoarea mierii. Are un picior întins şi pe celălalt ridicat spre piept, de parc-ar alerga, şi prin despicătura feselor i se vede sexul, bombat ca un fruct. Îmi trag pantalonii verificînd portmoneul, mă-ncalţ şi ies cu cămaşa în mînă. Bîjbîi printr-un coridor întunecos spre becul verde, găsesc uşa şi-o deschid – durează cîteva secunde pînă cînd ochii mi se-obişnuiesc cu lumina intensă de-afară. Am nimerit într-o curte înconjurată de clădiri dărăpănate cu un singur etaj, încinse cu un balcon circular. Cîţiva copii se joacă în praf, femeile-şi văd de treburi, doi bătrîni stau la o masă sub o umbrelă – nu mă bagă nimeni în seamă, parc-aş fi invizibil. În mijlocul curţii e o fîntînă de piatră. Deschid robinetul şi-mi bag capul sub jet, apoi mă frec la subsuori si pe piept. Îmbrac cămaşa şi ies printr-o poartă albastră într-o stradă îngustă, care dă la cîteva zeci de metri într-una mai mare. E aglomerat deşi e duminică dimineaţa, un furnicar neobosit prin care se strecoară cu greu cîteva ricşe. Un vînzător ambulant vrea să-mi bage ceva pe gît dar îl dau la o parte şi-mi văd de drum. Merg în direcţia în care bănuiesc că e hotelul – nu-mi doresc decît un duş, o cafea tare şi-un mic dejun sănătos.

În staţie îşi cumpără bilete de la chioşc. Unul din ei îşi aprinde o ţigară, celălalt răsfoieşte ziarul gratuit găsit pe o masă.

- Auzi mă, Britney Spears şi-a dus copilul la spital şi Obama o să-mprăştie Statele Unite cum a făcut Gorbaciov cu URSS-ul…

- Mă doare fix în…

- Stai aşa, în Floreşti ăştia se-mpuşca cu gloanţe de gumă, şoferii, lui Monica-i place s-asculte operă şi să meargă-n Obsession, Boc o mai luat o bulină roşie…

- Bine mă, hai c-a venit busul.

Urcă ultimii şi rămîn în picioare pe intervalul de la mijloc, deşi mai sînt locuri libere.

Mă trezesc cu senzaţia plăcută că o parte din oboseală a dispărut. A mai rămas însă destulă şi, după ce beau cu sete din sticla cu apă de lîngă pat, mă las să cad din nou pe pernă. E o voluptate imensă în gîndul că n-am de ce să mă trezesc, că nu trebuie s-ajung nicăieri, să verific mailuri sau să răspund la telefon. M-am deconectat de la maşinărie, veştile n-au cum să ajungă la mine. Poate spre seară o s-ascult un buletin de ştiri la radio, să văd cum merge lumea fără mine – gîndul ăsta mă face să zîmbesc, un zîmbet larg pe care-l iau cu mine în somn. Visez mult, la un moment dat mă trezesc pentru cîteva clipe dar apoi visul continuă, căldura patului s-a transformat într-o plajă pustie pe care stau întins, orbit de lumină, ca o şopîrlă uriaşă. Cînd nu mai suport arşiţa mă tîrăsc în mare, apoi ies şi rămîn nemişcat în nisip. Pleoapele mele filtrează o lumină roz în care se mişcă un fel de celule şi mici puncte incandescente. Mă trezesc cu sunetul valurilor în urechi – pentru mine, care n-am fost niciodată în larg, marea-nseamnă linişte. Ceasul electronic arată 15.42. Deja mă doare spatele de-atîta somn, ar fi bine să mă scol şi să mănînc ceva. Plănuisem să sărbătoresc duminica plimbîndu-mă prin oraş, privind oamenii care ies de la biserică şi-adulmecînd mirosul de castane coapte, trecînd prin parc şi privind Someşul de pe poduri, dar e prea tîrziu. Am să fac doar un duş, gătesc ceva uşor şi pun un film, apoi mă culc devreme.

- Nii, morocănoşii!!

- Pariu că ala cu bastonul prinde un loc?

- Şi baba cu geacă roşie pare-n formă!

Bătrînii se-nghesuie la uşi împiedicîndu-i pe cei care vor să coboare. Au mîinile-ncărcate cu sacoşe şi ochii aprinşi, sînt puşi pe harţă, gata să ucidă pentru un loc pe scaun. În clipa-n care reuşesc să se-aşeze se destind, devin dintr-o dată volubili şi curtenitori, se sucesc în toate părţile, căutînd cunoştinţe. Se-nfiripă discuţii, femeile sînt tratate cu consideraţie. Rîd amîndoi, spectacolul ăsta-i amuză-n fiecare dimineaţă. La semafor un alt autobus opreşte pe banda alăturată şi-şi dau coate arătîndu-şi o fată aşezată în dreptul lor. E drăguţă şi, atît cît lasă să se vadă taiorul, are nişte sîni perfecţi – îi observă abia-n clipa-n care autobusul ei se pune în mişcare şi-şi întoarce brusc capul, ruşinată. În faţa catedralei cîţiva oameni ascultă slujba la difuzoarele de pe stîlpi, privind spre uşa mare de lemn de parc-ar aştepta ca Dumnezeu să iasă-n prag să le facă cu mîna. Porumbeii de pe streaşina de deasupra se-nfoaie şi-şi curăţă penele, plănuind un atac.

Afară e încă beznă cînd mă ridic pe marginea patului. Ceasul arată 5:29 şi-i blochez alarma înainte să-nceapă să sune. Rock m-a simţit, se ridică şi el din coş întinzîndu-se pe labele din faţă şi căscînd. Mă spăl repede şi iau pe mine un pulover cu gît, vesta, pantalonii impermeabili şi ghetele de munte. Scot din frigider punga cu senviciuri pregătită de-aseară şi-o bag în geantă, îmi atîrn minciogul de curea, iau undiţa-n mînă şi deschid uşa. Rock o zbugheşte înainte, oprindu-se să se pişe la primul copac, în timp ce eu încui şi pun cheia pe grinda de deasupra. Am hotărăt să sărbătoresc duminica mergînd pînă la lac şi-o iau hotărît în sus pe cărare, fluierînd în falset o melodie cubaneză. Rock mi-o ia înainte şi cînd ajunge la şosea începe să latre fără nici un motiv, bănuiesc că-i felul lui de-a participa la trezirea lumii. S-a luminat binişor şi-o emoţie plăcută îmi gîdilă măruntaiele la primul fum de ţigară. Strîng din reflex mînerul lansetei cînd îmi închipui prima trăsătură, un lipan sau un clean, poate chiar un păstrăv, şi-ncep să sortez în minte muştele, încercînd să mă hotărăsc cu care să-ncep. Cînd îmi dau seama ce fac şi m-apucă rîsul, de ani de zile nu reuşesc să lecuiesc nerăbdarea asta. Bătrîne, mai e pîn-acolo, bucură-te de pădure, adulmecă-i mirosul care încă te-mbată ascultă păsările care se trezesc, uită-te la cîinele ăsta dement care uneori pare să-nţeleagă ce-i spui…

Sînt singurii care coboară la capătul liniei. Cumpără un suc de la chioşcul din staţie şi-o iau printre blocuri, aprinzîndu-şi cîte-o ţigară şi grăbind pasul. Cînd ies din nou la strada principală Mall-ul se-nalţă chiar în faţa lor. Urcă pe o rampă laterală şi se-opresc o clipă în faţa unei uşi metalice pe care scrie PENTRU PERSONAL. Strivesc chiştoacele în acelaşi timp şi intră, traversează un hol slab luminat şi-ajung pe o alee cu magazine. Unele au grilajele pe jumătate ridicate, înăuntru se spală pe jos şi se şterge praful. Lîngă scara rulantă îşi strîng mîinile.

- Ai cîştigat azi cu bordelul şi pescuitul.

- Mă, nici să dorm toată ziua nu m-ar deranja!

Zîmbesc amîndoi.

- Diseară mergem împreună?

- Da, ne vedem la colţ. Dacă n-ajung te sun.

- Ok. Spor la treabă.

- Şi ţie, bătrîne. Salut