piano stairs

film (Săvîrşin 2009)

- Wassup, man?
- Salut! Te aşteptam.
- Sorry, nici nu mi-am dat seama c-am întîrziat. M-am întîlnit cu Radu pe drum şi s-a apucat să-mi povestească cum s-a despărţit de Vodo şi-a rămas fără job în aceeaşi săptămînă – nu puteam să-i zic că mi se rupe. Fiţi amabilă!… Bună! Un Becks şi… mai iei una?… două vă rog! Toată ziua am alergat, băga-mi-aş. Tu ce mai faci?
- Bine. M-am apucat iar de scris.
- Cool, mă bucur mult! Ştii că-s un mare fan. Chiar mă gîndeam într-o zi că n-am mai citit de mult ceva scris de tine. Ce-i, roman?
- Nu, nu, e un scenariu. Vreau să-l bag la un concurs de scurt metraje.
- Super tare!
- Mie ideea textului mi se pare bună, da’ vroiam să mai discut cu cineva. De-aia te-am sunat. Merci c-ai venit!
- No problem, man! Oricum nu ne văzusem de mult. Şi mă bucur dacă părerea mea te poate ajuta cu ceva…
- Mă ajută. Textul e încă o schiţă, aşa că o să-şi povestesc despre ce-i vorba. Mă interesează dacă ideea ţi se pare ok. Detaliile mai încolo.
- Bine man, bagă. Uite şi berile. Mulţumim. Cheers!
- Noroc! Ok… la-nceput totul e filmat de sus – camera coboară parcă din cer, se-apropie de pămînt. Sîntem deasupra deltei. M-am uitat pe Google Earth şi de la 3000 de metri unele porţiuni se văd ca preparatele alea de la microscop, nişte celule verzi mărginite de contururi negre. Sau ca mătasea broaştei pe un lac întunecat. Încă un plonjon şi totul se transformă, începi să-ţi dai seama că e o-mpletitură de canale şi insule acoperte de vegetaţie. Camera coboară în continuare, la un moment dat apare o casă, o pensiune construită pe malul unui canal – pe măsură ce ne apropiem de ea vedem că e-o clădire pătrată, cu acoperiş de stuf şi un balcon care se-ntinde pe două din laturile ei. De pe balconul ăsta se intră-n camere şi tot de-aici se poate coborî la terasa construită pe piloni deasupra canalului – o terasă mare, mărginită de balustradă, pe care sînt cîteva şezlonguri, o masă cu scaune de răchită, o umbrelă de soare şi un jacuzzi mare. Cîteva trepte duc şi mai jos, la un ponton mic de care sînt ancorate două bărci cu motor. Uite, am desenat totul. Ăsta-i balconul, terasa, pontonul…
- Tare! Chiar există o asemenea pensiune?
- Nu ştiu, eu n-am fost decît la Sfîntu Gheorghe şi acolo-s altfel. Dar am văzut una care-avea jacuzzi afară, pe o terasă podită cu lemn – arăta foarte bine. În fine, aşa mi-am închipuit eu locul. Importantă e camera care vine de sus pînă deasupra pensiunii şi planează la o-nălţime de la care se pot observa toate detaliile – terasa, jacuzziul, bărcile. Apoi fade to black, eventual genericul, încă nu ştiu. În scena următoare e deja seară. Sîntem pe terasa acelei pensiuni, luminată de lampioanele electrice de la colţurile balustradei – e o lumină galbenă, plăcută. Lîngă masa de răchită mai sînt două lămpi cu abajur de hîrtie chinezească. Pe masă pahare de toate felurile, o sticlă de whisky, o butelie de vin, apă minerală, o sticlă mare de Cola, un bol cu alune. Trei persoane stau în jur pe scaunele-fotolii. Un bărbat în jur de 45 de ani, cu chelie şi burtă, îmbrăcat cu o camaşă colorată, descheiată la toţi nasturii, un slip albastru şi nişte şlapi ordinari. Lanţ de aur cu cruce la gît, brăţară groasă, inele. Vorbeşte tare şi rîde-n hohote, zgomotos, dîndu-şi capul pe spate. Un cocalar bătrîn. Alături de el e nevastă-sa – 40 de ani, plinuţă, bronzată, păr blond, bijuterii de aur. Genul de femeie care-şi petrece ziua făcîndu-şi unghiile, citind reviste de scandal şi uitîndu-se la telenovele. Acum îşi asistă bărbatul şi se plictiseşte cumplit, chinuindu-se să bea un pahar de vin. Al treilea e un tînăr de 28-29 de ani – nu foarte înalt, lucrat la sală – genul care se-mbracă la Kenvelo şi se tunde la stilist. Tot un cocalar, da’ din generaţia care-a-nceput să facă facultate. Încearcă să-i ţină isonul grasului, care-i un interlop cunoscut într-un orăşel căcăcios de provincie – îl ascultă, mai zice şi el cîte ceva, rîde cu el. Se vede că s-au cunoscut aici, în Deltă. Grasul povesteşte despre anii buni de după revoluţie, cînd tăia şi spînzura prin oraş – tunuri, ţepe, bătăi, corecţii, maşini. De femei nu povesteşte, probabil din cauza neveste-sii. Tînărul intervine mai mult cu poveşti auzite, era prea mic în perioada aia. Oricum, lumea de care vorbeşte grasul nu-i e complet necunoscută. Ţi-i poţi închipui?
- Da, man, deja mă enervează. Glumesc, zi-i mai departe!
- Ok. Oamenii ăştia beau şi povestesc, e-o seară plăcută. La un moment dat apare şi prietena băiatului – are în jur de 21 de ani şi-arată bine. S-a aranjat din pură cochetărie pentru că n-au unde ieşi – poartă nişte pantaloni albi, un maieu portocaliu care-i scoate-n evidenţă sînii şi şi-a prins părul într-un coc simplu. E timidă, se vede că nu-i obişnuită cu genul ăsta de oameni. E împreună cu tînărul de cîteva luni şi a venit aici pentru că el insistase să-i arate locul în care-şi petrece 3-4 săptămîni pe an, cu prietenii. Doar în prima zi a mers cu el la pescuit, apoi a rămas la pensiune, s-a uitat la tv şi-a făcut plajă pe terasă, cu nevasta grasului. Toate astea ni le-nchipuim. Acum cei doi bărbaţi discută despre partidele de pescuit din zilele trecute – au fost pe ghioluri la ştiucă şi nu le-a mers rău, mai ales tînărului. Din discuţie se-nţelege că e ultima seară pe care-o petrec la pensiune – a doua zi, după pescuitul de dimineaăî, urmează să pornească spre case. Pe măsură ce se-mbată trec la familiarităţi – grasul-l numeşte pe tînăr „nepoate” şi-i promite că el o să-l cunune cu „frumoasa”, băiatul se prine-n joc şi-i zice „naşule”. Dacă sîntem atenţi surprindem de cîteva ori nişte priviri ciudate pe care grasul i le aruncă tînărului – furişate, oarecum îngrijorate. Cînd nevastă-sa se retrage nu insistă să mai stea. Poţi vedea scena?
- Da. Am senzaţia că-i un film cunoscut, că ştiu ce-o să se-ntîmple, da-n acelaşi timp mă intrigă. În orice caz, sînt curios să văd ce se-ntîmplă. Zi-i pînă la capăt! O secundă, îmi mai aduceţi şi mie una? Merci! Gata, dă-i bătaie.
- Urmează apogeul serii: grasul vine cu propunerea de-a se băga toţi în jacuzzi. Fetei nu-i surîde deloc ideea, dar prietenul ei s-a-mbătat şi vrea să-i facă pe plac „naşului” – e-o scenă destul de penibilă cu insistenţele celor doi bărbaţi. Pînă la urmă fata acceptă şi merge-n cameră să-şi ia costumul de baie. Cînd revine cei doi sînt deja în apă, cu paharele şi sticla de whisky la-ndemînă. E foarte jenată cînd trebuie să-şi scoată halatul de baie şi să intre-n apă – deşi o face foarte repede apucăm să vedem că are un corp superb. Scena e-n continuare penibilă – fata nu-şi găseşte locul, o supără faptul că prietenul ei a acceptat s-o expună aşa. Rezistă doar cîteva minute, apoi se scuză, iese şi se-ntoarce în cameră.. Încă nu văd foarte bine scena asta, trebuie să fie foarte tensionată… Oricum, după plecarea ei cei doi au un schimb de replici scîrboase, grasul îşi îndeamnă nepotul să n-o lase s-aştepte. Aşa se şi-ntîmplă, tînărul pleacă şi grasul rămîne singur în apă, cu paharul în mînă – camera se-apropie de faţa lui, pe care nu se citeşte nimic. Fade to. Următoarea scenă e dimineaţă, întuneric. Balconul luminat de becurile de deasupra fiecărei uşi. Tînărul iese din cameră încărcat cu echipamentul de pescuit, închide cu grijă uşa. Îl urmărim pînă la debarcader, unde barcagiul îl ajută să-ncarce totul. Schimbă cîteva cuvinte, aşteptînd s-apară şi grasul. Pînă la urmă urcă înapoi pe balcon şi bate la uşa lui. Durează vreo 30 de secunde pînă cînd uşa se deschide. Grasul e-n chiloţi, pare mahmur – se scuză că nu mai vine, nu se simte bine, a băut prea mult. Îl urmărim pe băiat, care se-ntoarce la ponton şi porneşte cu barcagiul pe canale. Un far luminează în faţa lor apa acoperită de ceaţă, copacii negrii care se-noadă deasupra canalelor. Ajung la un lac mărginit de stufăriş, ancorează şi-şi pregătesc sculele. Răsăritul, superb pe un lac în deltă, îi surprinde lansînd. Primele recuperări. Prima lovitură de ştiucă, urmată de replica băiatului „Am luat-o!”. Drill-ul, peştele adus încet spre barcă, minciogul pregătit. Aici tăiat la: dimineaţă, lumină, terasa pensiunii. Urmele chefului au dispărut. Grasul, îmbrăcat într-un halat de baie alb, stă într-un fotoliu de răchită şi-şi bea cafeaua. E singur şi priveşte-n gol, aceeaşi faţă inexpresivă. După ce soarbe ultima gură se ridică – îl urmărim pe balcon, nu merge spre camera lui, o ia pe latura cealaltă. Bate la uşa tinerilor, de mai multe ori, tot mai tare. Pînă la urmă fata-i deschide, ameţită încă de somn – e-n pantaloni scurţi şi-ntr-un tricou mulat. Grasul împinge uşa cu umărul şi intră-n cameră – în clipa-n care fata vrea să ţipe o prinde şi-i acoperă gura cu palma. Ochii ei s-au umplut de groază, se zbate să scape dar grasul o imobilizează. Îi şopteşte-n ureche să stea liniştită, să nu facă pe nebuna dacă nu vrea s-ajungă pe fundul canalului. Tot ce spune e oribil – ameninţă că-i taie şi pe ea şi pe prietenul ei şi-i dă la peşti. O împinge spre o ladă frigorifică, o-ntoarce cu spatele şi-o apleacă. De-aici o vedem din faţă – focus pe faţa ei, cu mîna plină de inele-a grasului astupîndu-i gura. El e-n plan secund, blurat – îi dă jos pantalonii continuînd s-o ameninţe. Ochii ei plini de groază, de oroare. Spasmul de durere în clipa-n care grasul intră în ea. Atrocitatea. Fade to black. Cîteva secunde ecranul rîmîne negru.
Următorul cadru e filmat total diferit, cu o cameră mobilă. Vedem prin ochii unui personaj, al fetei. Imaginea tremură în ritmul plînsului ei, pe care-l şi auzim. De văzut n-o s-o mai vedem, nu se va privi într-o oglindă. Din felul în care vedem fereastra răsturnată ne dăm seama că stă întinsă pe pat. Pînsul ei – lung, nesfîrşit, cutremurător. S-a-ntîmplat un rău ireparabil, nimic n-o să mai fie vreodată ca înainte. Îi e groază de tot ce va urma. E singură. Trebuie să simţim toate astea, ascultîndu-i plînsul, privind prin ochii ei. Nici un cuvînt. Fade to blac. Sfîrşit. Cam asta-i… Ce zici?
- Pfff… sînt şocat…, deşi mă aşteptam…
- Uite, încă ceva. Pentru mine esenţa filmului stă-n schimbarea de perspectivă – la-nceput e camera aia care coboară din cer deasupra locului; apoi totul privit neutru, din exterior, tot ce ştim despre personaje aflăm din gesturi şi dialog; la final intrăm într-un personaj – asta se-ntîmplă într-un moment brutal, în timpul unui viol. Într-un fel îi violăm intimitatea. Apoi vedem lumea prin ochii lui – îi trăim durerea, groaza din interior, ne-am transformat în el.
- Man, astea-s nişte detalii tehnice care probabil c-o să scape majorităţii. Pe care filmul ăsta o să-i umple de revoltă, de ură. Asta simt şi eu acum. Aş vrea să-l fi futut cineva pe gras. Barcagiul, oricine. Să simt durerea lui… Nu rîde!